2026-10-10 20:00:47Invitatul lui Andrei Dumitrescu, senior editor, este Nelu Soroiu, unul dintre cei mai periculoși bandiți români, care a terorizat Europa în anii ’70 -’80. Alături de faimosul lider interlop bucureștean Bogdan Topcanezu, Soroiu a fost trimis de Securitate să-l
2026-10-10 19:48:04Orădenii se pregătesc pentru a doua seară a festivalului organizat cu prilejul Zilei Orașului, sărbătorită în fiecare an la data de 12 octombrie. Festifall, evenimentul care marchează noua aniversare, are loc în municipiul Oradea în perioada 9-11 octombrie și
2026-10-10 19:29:29pă intensele dezbateri generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este vechi, preluat de dicționare și nu ar
2026-10-10 19:28:08Rusia a lansat atacuri mortale asupra civililor din Ucraina ca „mulțumire” pentru acordul energetic încheiat de Donald Trump cu Vladimir Putin, a declarat Volodimir Zelenski, sâmbătă, pe rețelele de socializare. Liderul de la Kiev a acuzat Washingtonul că, în
2026-10-10 18:59:02Bill Gates, chiar una dintre figurile-cheie care au contribuit la dezvoltarea ecosistemului digital, fondatorul Microsoft, Bill Gates, trage un semnal de alarmă cu privire la problemele legate de petrecerea unui timp îndelungat în mediul online. Cu precădere,
2026-10-10 18:50:38Noul edil USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, s-a ales cu o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, la doar câteva zile de când a preluat mandatul de edil de la șeful său de partid, Dominic Fritz. Cel care l-a denunțat este jurnalistul Rad
2026-10-10 18:19:11Formațiunea lui Dan Voiculescu, Partidul Umanist Conservator Liberal, și cea a europarlamentarului Claudiu Târziu, Partidul Acțiunea Conservatoare, și-au dat mâna, vineri 9 octombrie, la câteva zile după ce Marius Lulea s-a întâlnit și el cu fondatorul trustul
2026-10-10 18:09:02Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un nou atac cu cuțitul la o școală din Varșovia, capitala Poloniei, au relatat mass-media locale. Acesta este al treilea atac care a avut loc, în ultima săptămână, în școlile din Polonia. Sâmbătă, înainte de ora 14,
2026-10-10 18:00:24Din 28 septembrie 2026, Serbia are un președinte interimar. Se numește Ana Brnabić, un om politic care a sfidat deja normele convenționale când devenea prim-ministru în 2017. A fost prima persoană declarată homosexuală care a condus guvernul țării, o funcție c
2026-10-10 17:39:34Președintele SUA, Donald Trump, și-a exprimat încă o dată nemulțumirea legată de faptul că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace. Oficialul de la Casa Albă precizează că, în ciuda faptului că a pus capăt la opt războaie, a asigurat eliberarea ostaticilor israe
2026-10-10 17:13:25Președintele american, Donald Trump, a anunțat, vineri, că un consilier de comunicare în cadrul companiei sale media, pe nume că Katie Zacharia, o va succeda pe Karoline Leavitt în funcția de purtător de cuvânt al Casei Albe. Trump a dezvăluit alegerea lui Kat
2026-10-10 16:55:45Raluca Turcan, deputată PNL, a făcut o nouă postare pe Facebook, în care îl acuză pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, de lipsă de transparență la negocieri pentru votarea în Parlament a premierului desemnat. De asemenea, aceasta se întreabă, retoric, „Oare d
2026-10-10 16:55:34Fenomenul culturilor de canabis proliferează. Mai multe culturi de canabis au fost descoperite la marginea a 3 localităţi din judeţul Cluj, în zone retrase, cu o vegetaţie deosebit de densă. Date din ancheta procurorilor DIICOT arată că acestea au fost înfiinţ
2026-10-10 16:37:17Un schimb dur de replici a izbucnit între fostul premier PSD Victor Ponta și președintele USR, Dominic Fritz, pe tema „salvării” Șantierului Naval Mangalia. După ce liderul USR i-a felicitat pe miniștrii din Guvernul demis, Radu Miruță și Irineu Darău, pentru
2026-10-10 16:34:19România ar putea primi o nouă tranșă din cele 16,7 miliarde de euro alocate prin programul european SAFE în prima jumătate a anului 2027, după prezentarea unui raport privind implementarea proiectelor de apărare. Comisia Europeană a informat că plățile suplime
2026-10-10 16:34:02Președintele american Donald Trump a refuzat să comenteze afirmațiile omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, care l-a numit „slab” din cauza recentului acord energetic dintre SUA și Rusia. Întrebat de reporteri la Casa Albă despre aceste critici, Trump
2026-10-10 16:13:36Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, susține că atât AUR, cât și PSD au avut de câștigat în urma moțiunii de cenzură care a dus la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan. În analiza sa, și președintele Nicușor Dan ar fi beneficiat de pe urma căderii Ex
2026-10-10 16:01:47Guvernul Turciei a interzis oficial, sâmbătă, accesul copiilor cu vârsta sub 15 ani la platformele de socializare, relatează Politico. Legea a fost publicată astăzi, după ce Parlamentul turc a adoptat proiectul de lege în luna aprilie a acestui an. Interdicția
2026-10-10 15:51:40Scandalul între ministrul Mediului, Diana Buzoianu, și șefa ANM, Elena Mateescu, se amplifică, după acuzațiile de cheltuieli ilegale la instituția de stat care se ocupă cu prognoza vremii. Cele două s-au contrat, în direct, la TV. Ministra Mediului, Diana Buzo
2026-10-10 15:43:35Kremlinul a declarat sâmbătă, 10 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin a primit „cu înțelegere” propunerile lui Donald Trump menite să ducă la o „dezescaladare” a situației din Ucraina, potrivit agențiilor de presă ruse. „Președintele rus Vladimir Puti
2026-10-04 16:31:43Mai sunt aproximativ trei săptămâni și jumătate până la alegeri. Iar datele unui nou sondaj realizat de Direct Polls pentru canalul i24 și publicat aseară în cadrul emisiunii „7 – Nadav Elimelech” indică faptul că partidul Likud își reconsolidează poziția cu 2
2026-10-04 16:24:15Florin Prunea l-a atacat dur pe Răzvan Burleanu, șeful FRF, după umilința Naționalei lui Hagi cu Polonia (6-0). Fostul fotbalist îl acuză pe Burleanu că „a făcut milioane și fotbalul românesc a regresat”. „Burleanu l-a lăsat singur pe Hagi” „Pe Nea Mircea l-au
2026-10-04 16:03:54Peste 50 de camioane participă, duminică, la un protest organizat în municipiul Târgu Jiu. Transportatorii circulă în coloană pe străzile orașului, nemulțumiți de creșterea costurilor din domeniu și de introducerea sistemului de taxare rutieră TollRo. Zeci de
2026-10-04 16:00:01Duminică, 4 octombrie 2026, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Pentru categoria I a jocului Loto 6/49, Loteria Română a anunțat un report de aproape 2,24 milioane de euro. Numerele câştigătoare Loto 6/49: Noroc: J
2026-10-04 15:50:04Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic caută să ajungă din nou la putere, dar de această dată prin votul parlamentar. El și-a lansat campania pentru obținerea funcției de premier prin alegerile parlamentare din 25 octombrie 2026. Mii de susținători al politic
2026-10-04 15:43:06Fostul premier, Florin Cîțu, lansează un nou avertisment privind situația economiei și susține că inflația ridicată avantajează Guvernul prin efectul pe care îl are asupra valorii nominale a PIB. Fostul ministru de Finanțe critică politica BNR, spunând că inst
2026-10-04 15:35:30Cafeaua fără cofeină nu are același gust ca produsul „original”, dar ar putea oferi un beneficiu surprinzător pentru creier. Cafeaua fără cofeină și efectul său remarcabil asupra memoriei În cadrul unui mic experiment, neurocercetătorii au descoperit că doar a
2026-10-04 15:29:51Seria record de zile ploioase din centrul orașului Tokyo s-a încheiat sâmbătă, după 37 de zile consecutive cu precipitații, potrivit Agenției Meteorologice Japoneze. Ploaia s-a oprit sâmbătă. Recordul anterior era de 33 de zile consecutive cu ploaie și fusese
2026-10-04 15:07:34Laura Codruța Kövesi a intrat oficial în ultima lună de șefie la Parchetul European. Termină 7 ani de mandat cu un total de aproximativ 3.600 de dosare, dintre care peste 500 au implicat România. Harta anchetelor arată un dezechilibru major: dosarele grele car
2026-10-04 14:52:07Autoritatile franceze din domeniul viticol au luat o decizie intorica prin care le permit producatorilor din regiunii Champagne sa comercializeze sampanie cu un procent mai mare de alcool, dupa un an marcat de fenomene meteo extreme. Pentru prima dată în ultim